Principalele direcții de activitate, rezultatele științifice și perspectivele de dezvoltare ale Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” au fost discutate astăzi, 17 martie, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Universității de Stat din Moldova.

Raportul, prezentat de către dr., conf. univ. Inga Țîțchiev, directoarea Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”, a evidențiat performanțele obținute de institut în anul 2025, inclusiv realizarea a peste 90 de proiecte de cercetare naționale și internaționale, dintre care 13 proiecte sunt în derulare în anul curent . De asemenea, a fost subliniată contribuția semnificativă la producția științifică, materializată prin 136 de publicații, inclusiv articole în reviste indexate internațional și lucrări prezentate la conferințe științifice de prestigiu .

Un accent aparte a fost pus pe potențialul uman al institutului, care include cercetători cu titluri științifice, tineri cercetători și doctoranzi implicați activ în proiecte și activități academice. Totodată, s-a remarcat implicarea activă în colaborări internaționale și în organizarea a numeroase evenimente științifice, care contribuie la consolidarea vizibilității instituției pe plan global.

În cadrul discuțiilor, membrii Consiliului au subliniat importanța susținerii continue a cercetării fundamentale și aplicative, precum și necesitatea atragerii tinerilor în domeniul științific.

Published marți, 17 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunț – Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Cadrele manageriale ale Universității de Stat din Moldova – rectoratul, decanii, prodecanii și șefii de departament – au participat la un program de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, orientat spre eficientizarea managementului universitar în contextul transformării digitale.

Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului învățământului superior din Moldova și al Acordului de subfinanțare nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-03 (27.11.2023), prin Subproiectul „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor...

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved