Studenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”, organizată la inițiativa AO „Prietena mea”, desfășurată în contextul Zilei Internaționale a Sindromului Down, marcată anual la 21 martie.

Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și reprezentanți ai administrației facultății, printre care decana PSESAS, Maia Șevciuc și prodecana facultății, Valeria Botezatu, care au susținut această inițiativă. Demersul are drept scop promovarea incluziunii sociale, creșterea gradului de conștientizare privind Sindromul Down și susținerea copiilor și familiilor acestora, încurajând empatia, solidaritatea și implicarea civică.

În cadrul activității, participanții au plantat flori precum: trandafiri, crizanteme, stânjenei, lalele și altele – transformând gestul simbolic într-un mesaj despre diversitate și incluziune. 

Campania „Nu toate florile cresc la fel” este o inițiativă menită să evidențieze faptul că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, propriile talente și modul său unic de a interacționa cu lumea. 

Published vineri, 20 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Workshop dedicat reformei administrativ-teritoriale din Republica Moldova: între necesitate, eficiență și oportunitate

Școala de Administrație Publică din cadrul USM, a organizat workshop-ul cu tema „Reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, proces social de mare actualitate – între necesitate, eficiență...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved