În cadrul ședinței de astăzi, 23 martie, membrii Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al Universității de Stat din Moldova i-au adresat doamnei Otilia Dandara, felicitări cu prilejul numirii în funcție, în urma scrutinului desfășurat la data de 3 martie 2026, în cadrul căruia a fost aleasă în calitate de rector al instituției.

Aceștia și-au exprimat deschiderea pentru o colaborare eficientă și constructivă în vederea consolidării dezvoltării instituționale a USM, totodată au apreciat și nivelul înalt de implicare al comunității academice în procesul electoral, evidențiat prin participarea a 1483 de alegători, precum și încrederea acordată noului rector. 

În continuarea ședinței, au fost examinate o serie de subiecte strategice, axate pe stabilirea priorităților în domeniile managerial, financiar și administrativ, menite să susțină parcursul de modernizare și performanță al Universității de Stat din Moldova.

Published luni, 23 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Anunț – Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Cadrele manageriale ale Universității de Stat din Moldova – rectoratul, decanii, prodecanii și șefii de departament – au participat la un program de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, orientat spre eficientizarea managementului universitar în contextul transformării digitale.

Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului învățământului superior din Moldova și al Acordului de subfinanțare nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-03 (27.11.2023), prin Subproiectul „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved