Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”, aflată în acest an la cea de-a treia ediție.

La evenimentul de deschidere au participat personalități ale mediului academic și juridic, printre care: prorectorul Universității de Stat din Moldova, Georgeta Stepanov, decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, șefa Departamentului Drept Public, Rodica Ciobanu, președinta Asociației Române de Drept Constituțional, Marieta Safta, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopșor” al Academiei Române, Sevastian Cercel, precum și moderatorul conferinței, Ion Guceac. De asemenea, la eveniment au fost prezenți experți și cadre didactice din instituții de prestigiu din Republica Moldova, România și Polonia, inclusiv Jacek Zaleśny, de la Universitatea din Varșovia, alături de alți specialiști în domeniul dreptului constituțional și al științelor juridice.

În continuare, participanții au luat parte la dezbateri dedicate actualității persistenței tradiției constituționale și capacității acesteia de a se adapta exigențelor constituționalismului european contemporan. Programul conferinței include sesiuni tematice structurate în jurul a patru paneluri: „Constituția – pilon al garantării binelui comun și al drepturilor fundamentale ale omului în contextul provocărilor actuale”; „Societatea civilă – forță reformatoare a constituționalismului”; „Alegerile și valorile democratice”; și „Justiția în contextul constituționalismului secolului al XXI-lea”.

Lucrările științifice prezentate în cadrul evenimentului, elaborate conform cerințelor stabilite, vor fi publicate într-o ediție specială a volumului conferinței și vor fi indexate cu identificator digital DOI, asigurând astfel vizibilitatea, accesibilitatea și citabilitatea internațională în baze de date academice.

 

Published vineri, 27 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

15 studenți, de la toate universitățile din țară, vor beneficia de stagii în cadrul companiei, timp de 7 luni, cu o bursă totală în valoare de 24 500 lei

Toamna se numără cei mai creativi studenți. Moldcell vine cu un proiect destinat tinerilor activi, curioși și dornici de a se afirma în toată splendoarea –...

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE BIOLOGICE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

AVIZ Şcoala doctorală Științe Biologice anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul:  „Dezvoltarea și multiplicarea microclonală a specie Lycium barbarum l. (Goji)” elaborată de...

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN PSIHOLOGIE

Se anunță susținerea susținerea publică a tezei de doctor în psihologie generală Candidat: ȘAITAN Viorica Conducător științific: Natalia Cojocaru, doctor în psihologie, conferenția universitar Tema tezei:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​