Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor universitar,doctor habilitat Galina Lupașcu, membru corespondent în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, exprimând înalta apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei.

În mesajul său, rectorul a subliniat că acest moment aniversar reprezintă o oportunitate de a evidenția un parcurs profesional exemplar, marcat de rigoare, perseverență și devotament față de cercetare. Activitatea științifică a doamnei Galina Lupașcu, în special în domeniul geneticii, a adus rezultate valoroase atât pe plan teoretic, cât și aplicativ, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetărilor și la consolidarea prestigiului academic la nivel național și internațional.

Totodată, a fost evidențiat rolul său esențial în promovarea unor concepții inovatoare privind interacțiunea plantelor cu patogenii, identificarea mecanismelor de reziliență și rezistență la maladii, precum și în dezvoltarea unor genotipuri noi, cu potențial biologic înalt, adaptate provocărilor mediului. Prin întreaga sa activitate, doamna Galina Lupașcu se afirmă drept un model de profesionalism, integritate și excelență academică pentru comunitatea universitară.

În încheiere, rectorul USM i-a transmis urări de sănătate, bunăstare, noi realizări științifice și împliniri personale, exprimându-și convingerea că rezultatele sale vor continua să inspire generațiile viitoare de cercetători.

Published miercuri, 8 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

12 studenți-doctoranzi ai USM au devenit câștigătorii Bursei de Excelență a Guvernului și ai Bursei pe domenii științifice

Guvernul Republicii Moldova a aprobat la data de 20 ianuarie listele studenților-doctoranzi care vor primi Bursa de Excelență a Guvenului și Bursa Nominală pe domenii în...

Concurs pentru liceeni „Hai să #Celebrăm75USM!”

Concursul „Hai să #Celebrăm75USM!”, organizat de Universitatea de Stat din Moldova cu ocazia aniversării a 75 de ani de la fondare, este deschis tuturor liceenilor, care...

A fost desemnat câștigătorul concursului de eseuri „Dacă aș fi rector al USM”

În perioada noiembrie – decembrie 2020 Universitatea de Stat din Moldova a organizat concursul de eseuri cu tema „Dacă aș fi rector al USM” Concursul s-a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved