Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis Moot, desfășurat la Viena, unul dintre cele mai prestigioase concursuri academice de profil juridic la nivel mondial.

Competiția a reunit echipe provenind de la peste 390 de facultăți de drept din întreaga lume, Universitatea de Stat din Moldova fiind singura instituție de învățământ superior din Republica Moldova participantă la această ediție.

USM a fost reprezentată de studenții Mădălina-Camelia Sîlnic (anul IV), Marinela Neamțu (anul IV), Simona Patraș (anul III) și Sorin Chirița (anul III), care au demonstrat competențe juridice solide, spirit de echipă și o pregătire remarcabilă în cadrul audierilor orale. Pe parcursul celor patru runde generale, echipa a susținut pledoarii juridice în fața unor arbitri internaționali, confruntându-se cu echipe ale unor universități prestigioase, inclusiv Universitatea din Pretoria, Universitatea Renmin din China, Universitatea din Peking, Transnational Law School și Universitatea Paris Descartes (Paris V).

Participarea la competiție a reprezentat rezultatul unor luni intense de cercetare și pregătire academică, oferind studenților oportunitatea de a aprofunda dreptul comercial internațional și mecanismele arbitrajului, dar și de a-și dezvolta abilitățile de argumentare, negociere și colaborare într-un context academic global.

Universitatea de Stat din Moldova exprimă sincere mulțumiri partenerilor Turcan Cazac Law Firm și American Chamber of Commerce in Moldova pentru sprijinul acordat, care a făcut posibilă participarea echipei la această competiție internațională. De asemenea, apreciem contribuția esențială a dr. Octavian Cazac și a echipei de antrenori, pentru mentoratul și îndrumarea oferite studenților pe parcursul pregătirii.

Participarea la Willem C. Vis Moot a oferit echipei USM nu doar experiență academică inedită, ci și oportunitatea de a stabili conexiuni internaționale, de a beneficia de feedback profesional din partea arbitrilor de renume și de a promova excelența academică a Universității de Stat din Moldova pe scena juridică internațională.

Published joi, 9 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Valențe psihopedagogice de formare inițială a acdrelor didactice pentru educația toleranței la elevi”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 17 martie 2021, ora 14:00, în bir.505, blocul...

LITHUANIAN LANGUAGE AND CULTURE SUMMER COURSES AT VYTAUTAS MAGNUS UNIVERSITY

Lithuanian Education Exchanges Support Foundation has announced the call for the Lithuanian State Scholarships for students from foreign countries to attend Lithuanian Language and Culture Course at Vytautas...

Programul organizat de Mobiasbanca OTP Grup în Moldova în colaborare cu EBA Moldova în parteneriat cu USM și ASEM, exemplu de conlucrare fructuoasă cu piața muncii Republicii Moldova

Astăzi, 02.03.2021, în cadrul întâlnirii cu președintele Comitetului Executiv al Mobiasbanca OTP Grup în Moldova, Laszio Diosi, directorul executiv EBA Moldova, Mariana Rufa, prorectorul Otilia Dandara...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​