Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova,

Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți,

În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește de biruința vieții asupra întunericului și de puterea speranței și a renașterii, vă adresez gânduri de bine și urări de pace sufletească.

Această perioadă ne invită la reflecție, la regăsirea echilibrului interior și la redescoperirea valorilor care ne unesc – solidaritatea, bunătatea, responsabilitatea și respectul reciproc. Învierea lui Hristos ne inspiră nu doar spiritual, ci și uman, chemându-ne la înnoire lăuntrică și la cultivarea luminii prin faptele și alegerile noastre de zi cu zi.

Universitatea este un spațiu al căutării adevărului prin studiu, cercetare și aspirații spre noi reușite, iar misiunea noastră capătă sens deplin atunci când cunoașterea este însoțită de înțelepciune, empatie și grijă față de ceilalți. Împreună – profesori, cercetători, studenți și personal administrativ – construim o comunitate academică puternică prin unitate, încredere și aspirații comune.

Vă doresc ca aceste zile de sărbătoare să vă aducă liniște, bucurie și armonie în suflet și în familie, iar lumina Învierii să vă călăuzească spre noi împliniri personale și profesionale.

Hristos a Înviat!

Cu aleasă considerație,

Otilia Dandara

Rector Universitatea de Stat din Moldova

Published vineri, 10 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved