Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova.

Galina Dragalina s-a născut în satul Temeleuți, raionul Florești. În anul 1964 a fost admisă la Facultatea de Chimie a Universității de Stat din Chișinău, iar după absolvire, în 1969, și-a continuat formarea prin doctorat la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei. În anul 1973 a susținut teza de doctor, marcând începutul unei cariere științifice și didactice remarcabile.

Întreaga sa activitate profesională a fost dedicată Universității de Stat din Moldova, unde a contribuit semnificativ la dezvoltarea Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică. A activat în calitate de conferențiar universitar, prodecan (din 1990), iar în perioada 1995-2006 a exercitat funcția de decan al facultății, demonstrând profesionalism, responsabilitate și devotament. Ulterior, între anii 2006-2013, a deținut funcția de șef al Catedrei Chimie Analitică și Organică.

Domnia sa a participat activ la elaborarea programelor de studiu la chimie, atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru cel universitar, fiind coautoare a Curriculumului Național la Chimie și a manualelor școlare pentru toate treptele de învățământ. Rezultatele cercetărilor sale au fost valorificate în peste 300 de publicații științifice și didactice.

Pentru activitatea sa prodigioasă, a fost apreciată prin numeroase distincții de stat și recunoaștere din partea comunității academice, a colegilor, studenților și a întregii comunități pedagogice.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o.

Amintirea doamnei Galina Dragalina va rămâne vie în inimile noastre, prin profesionalismul, dăruirea și contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea educației și științei. 

Data și locul panihidei de luat rămas bun vor fi anunțate suplimentar. 

Published marți, 14 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved