Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S., Fern Horine, însoțită de Sarah Payne consilier economic regional. La întrevedere au participat din partea universității: rectorul Otilia Dandara, prorectorul pentru activitate economico-financiară Maria Hămuraru, prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, decanul Facultății de Științe Economice Adriana Buzdugan, directorul Moldovan School of Economics (MSE-USM), Misha Gipsman-Zeldin și Andrew Simonov, Academic Chair MSE.

Discuțiile s-au axat pe alinierea priorităților strategice și valorificarea oportunităților de colaborare cu instituții academice din Marea Britanie, precum dezvoltarea programelor de studii comune (dual degree), lansarea inițiativelor de cercetare, precum și poziționarea USM și MSE ca hub regional pentru educație superioară la standarde occidentale.

De asemenea, au fost explorate oportunități de cooperare în domeniul cercetării, prin dezvoltarea programelor de schimb academic și granturi pentru cercetători, cadre didactice și studenți.

Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău și-a exprimat deschiderea de a avea o discuție publică cu studenții și cadrele didactice ale USM, menită să încurajeze dialogul direct și schimbul de idei.

Published miercuri, 15 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved