Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”, desfășurat la Veneția, la sediul Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia (Palazzo Correr). Evenimentul a reunit cercetători și cadre universitare din mai multe țări europene, interesați de istoria și civilizația Europei Centrale și de Est.

Prezența reprezentanților USM la Veneția s-a înscris în strategia instituției de extindere a cooperării internaționale și de aprofundare a dialogului cu mediile academice și culturale europene. În mod deosebit, această participare a oferit un nou impuls colaborării cu Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, instituție care găzduiește lucrările colocviului și care este un important pol de promovare a culturii și cercetării românești în spațiul italian.

Programul colocviului a inclus intervenții științifice dedicate rolului Veneției în Europa de Est între secolele XV–XVIII, relațiilor politice și comerciale, circulației ideilor și a elitelor intelectuale, precum și conexiunilor culturale dintre spațiul venețian și țările din regiune. În acest context, contribuțiile reprezentanților USM s-au înscris în efortul comun de valorificare a trecutului istoric, în dialog cu partenerii din România, Italia și alte state europene.

Un accent special a fost pus pe dezvoltarea parteneriatului trilateral dintre Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Studii Interdisciplinare Chişinău–Oradea și Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia. În cadrul discuțiilor, au fost identificate noi direcții de colaborare în domeniul istoriei, studiilor interdisciplinare și promovării patrimoniului cultural comun, inclusiv prin proiecte științifice, colocvii tematice și schimburi academice.

În perioada următoare, părțile implicate își propun să elaboreze inițiative noi care să susțină mobilitatea academică, cercetarea interdisciplinară și vizibilitatea internațională a USM.

Published marți, 21 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved