Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International Moldova, cu genericul „Dezvoltarea caracteristicilor Universității Deschise la CRFC”.

Atelierul a fost facilitat de Julia Reinman, Coordonatoare Cooperare, Biroul de Strategie, Universitatea din Tallinn, și Ülle Kesli, specialist principal în formarea continuă, Centrul de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Universitatea din Tartu (Estonia).

Scopul principal al activității a constat în consolidarea capacităților echipei CRFC în vederea elaborării unei noi strategii de dezvoltare, precum și în reconceptualizarea misiunii și viziunii Centrului, în contextul schimbărilor actuale și al promovării conceptului de învățare pe tot parcursul vieții.

În prima zi a atelierului, participanții au făcut cunoștință cu sistemul educațional din Estonia, cadrul legislativ privind educația adulților, precum și cu realitățile și provocările acestui domeniu. Un interes deosebit au suscitat datele statistice privind gradul de participare a adulților la activități de formare continuă. Totodată, au fost prezentate ofertele educaționale și tipurile de programe dezvoltate de furnizorii de educație a adulților, universitățile fiind evidențiate drept actori-cheie în acest proces.

Expertele din Estonia au abordat conceptul de „Universitate Deschisă”, rolul de-a lungul timpului, metodologia de proiectare și organizare a cursurilor de formare profesională și a atelierelor de instruire, precum și modelele de cooperare cu Ministerul Educației. Discuții ample au fost dedicate și programelor de micro-calificare, ca formă flexibilă și actuală de formare continuă, a căror dezvoltare este preconizată și în cadrul CRFC.

Un alt subiect important l-a constituit strategia de marketing și comunicare, modalitățile de atragere a beneficiarilor, precum și colaborarea cu departamentele de profil pentru elaborarea unor oferte educaționale inovative și relevante, adaptate necesităților societății și pieței muncii.

În cea de-a doua zi a atelierului, expertele au încurajat echipa CRFC să prezinte reușitele și provocările întâmpinate în activitatea centrului. În urma discuțiilor și analizelor, acestea au formulat o serie de sugestii și recomandări menite să sprijine dezvoltarea și reconceptualizarea strategiei CRFC și a ofertei educaționale, cu scopul de a spori competitivitatea și nivelul profesional al centrului.

Exprimăm recunoștință expertelor invitate Julia Reinman și Ülle Kesli, precum și echipei DVV International Moldova –  Levan Kvatchadze, Director Regional „DVV International” pentru regiunea Țărilor din Proximitatea Estică precum și întregii echipe. Activitatea s-a desfășurat cu susținerea financiară a BMZ, Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.  

Published marți, 28 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved