Universitatea de Stat din Moldova a găzduit , un eveniment academic de referință organizat de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” și Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, în parteneriat cu Școala Doctorală Științe Juridice și Economice și Asociația „Conștiință și Libertate”.

Evenimentul a reunit personalități marcante din mediul academic și instituțional din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice, inclusiv invitați din România, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit. Evenimentul a oferit o platformă interdisciplinară de reflecție asupra libertății de conștiință în contextul transformărilor sociale, politice și juridice contemporane.

Lucrările conferinței au debutat cu sesiunea plenară, moderată de reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, fiind deschisă prin alocuțiuni susținute de conducerea acestora. În cadrul sesiunii plenare, au fost prezentate comunicări științifice de actualitate, susținute de experți naționali și internaționali, care au abordat teme precum fundamentele etice ale libertății de conștiință, raportul dintre drept și religie, precum și provocările generate de digitalizare și securitate.

Programul a inclus, de asemenea, ateliere tematice dedicate interferențelor dintre literatură, filosofie și religie, precum și relației dintre libertate, drept și societate. Comunicările au evidențiat perspective variate – de la dimensiunile filosofice ale conceptului de conștiință, până la implicațiile juridice în procesul de integrare europeană și rolul educației în promovarea valorilor democratice.

Un moment distinct al evenimentului l-a constituit lansarea Jurnalului „Conștiință și Libertate”, ediția 2025, contribuind la consolidarea cercetării științifice în domeniu și la diseminarea rezultatelor academice relevante.

Published luni, 4 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Elevii Colegiului de Ecologie au elaborat rețete de produse cosmetice la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Un grup de elevi de la Colegiul de Ecologie din Chișinău a participat la o sesiune practică privind formularea și obținerea unei pudre de față, sub...

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au semnat un Acord de colaborare

Consolidarea cooperării academice și instituționale, prin dezvoltarea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, implementarea proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea de activități comune, precum și extinderea...

Necrolog Ion Toderaș (1948-2026)

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova își exprimă regretul profund în legătură cu trecerea în eternitate a academicianului Ion TODERAȘ, personalitate marcantă a științelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved