Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de cooperare interinstituțională în domeniul cercetării și dezvoltării academice.

Dialogul s-a axat pe identificarea cadrelor universitare și a cercetătorilor care ar putea fi implicați în echipe comune de proiecte de cercetare și dezvoltare instituțională, precum și pe extinderea colaborării dintre cele două instituții de învățământ superior. Părțile au evidențiat importanța valorificării expertizei academice și științifice în vederea participării la proiecte internaționale și inițiative comune de dezvoltare.

Totodată, managerii au subliniat deschiderea ambelor instituții pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare, prin promovarea schimbului de experiență, a mobilităților academice și a parteneriatelor în domeniul cercetării. 

Published miercuri, 6 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved