Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de cooperare interinstituțională în domeniul cercetării și dezvoltării academice.

Dialogul s-a axat pe identificarea cadrelor universitare și a cercetătorilor care ar putea fi implicați în echipe comune de proiecte de cercetare și dezvoltare instituțională, precum și pe extinderea colaborării dintre cele două instituții de învățământ superior. Părțile au evidențiat importanța valorificării expertizei academice și științifice în vederea participării la proiecte internaționale și inițiative comune de dezvoltare.

Totodată, managerii au subliniat deschiderea ambelor instituții pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare, prin promovarea schimbului de experiență, a mobilităților academice și a parteneriatelor în domeniul cercetării. 

Published miercuri, 6 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifică cu participare internațională „SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la lucrările conferinței științifice cu participare internațională „SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, organizată de Departamentul Drept public, Laboratorul...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN FILOLOGIE

Școala Doctorală Științe Umaniste și ale Educației a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în Filologie cu tema: Câmpul funcțional-semantic...

Gala de Crăciun USM 2025 – celebrarea excelenței studențești

Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Gala de Crăciun USM 2025 a reunit comunitatea universitară pentru a celebra performanța, implicarea și dedicarea studenților care s-au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved