Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”, eveniment științific organizat în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Manifestarea academică reunește istorici, cercetători și cadre universitare din Republica Moldova și România, preocupați de valorificarea patrimoniului istoric și cultural al spațiului dintre Prut și Nistru.

Evenimentul, dedicat aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, include sesiuni plenare, comunicări științifice tematice, lansări de carte și vizite de documentare, oferind un cadru amplu de dialog academic și schimb de experiență între comunitățile universitare din cele două state. Ceremonia de deschidere a avut loc astăzi, 08 mai, fiind moderată de decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu.

Cu mesaje de salut au intervenit rectorul USM Otilia Dandara, prorectorul USM Igor Șarov, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava Ștefan Purici, precum și decanul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul USV, Florin Pintescu. În context, conducerea USM a mulțumit Primăriei comunei Dumbrăveni, jud. Suceava și personal, primarului Ioan Pavăl, pentru susținerea organizării a acestui eveniment științific.

În cadrul sesiunilor plenare vor fi abordate subiecte privind evoluțiile istorice, identitare și geopolitice ale Basarabiei și Bucovinei, fiind prezentate comunicări științifice susținute de cercetători notorii din Republica Moldova și România. Totodată, va fi lansat volumul semnat de Igor Bercu – „Re’âyâ-lele otomane pe teritoriul Țării Moldovei. Geneza și evoluția administrativ-teritorială (sfârșitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XIX-lea)”.

Programul conferinței va conține trei sesiuni tematice dedicate modernității în Basarabia și Bucovina, ambițiilor imperiale și frontierelor fluide, precum și paradigmelor modernității în context regional și european. Comunicările vizează teme ce țin de identitate națională, politici imperiale, modernizare instituțională, patrimoniu cultural.

Published vineri, 8 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunț cu privire la concursul pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi pentru anul 2021

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs în vederea acordării Bursei de excelență a Guvernului și Bursei de domenii științifice pentru studenții-doctoranzi, în conformitate cu prevederile...

Invitație de participare la evenimente internaționale de sport și de artă

Universitatea din Anvers, Belgia, în cooperare cu Comitetul Cluburilor Universitare de Panatlon, organizație de Fair Play recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional, este implicată în organizarea evenimentelor...

ȘEDINŢA SEMINARULUI USM ADHOC PENTRU AUDIEREA TEZEI DE DOCTOR ÎN ȘTIINȚE BIOLOGICE

Dse anunță Ședinţa Seminarului USM adhoc pentru audierea tezei de doctor în științe biologice (specialitatea  163.02 – Biochimie), cu titlul: „Noi inhibitori moleculari anorganici şi organici...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved