Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Excelența Sa Dominique Waag, în cadrul căreia au fost discutate noile perspective de cooperare academică dintre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și Franța. La întrevedere au participat și prorectorul pentru relații internaționale, Veaceslav Kulcițki, coordonatoarea Filierei Francofone a Facultății de Drept, Vitalina Bahneanu, și Consilierul politic al Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

Unul dintre subiecte a vizat dezvoltarea programului de master cu diplomă triplă, realizat în parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și Universitatea din București. Programul este destinat studenților Facultății de Drept și este axat pe problematica dreptului internațional și a dreptului european, în contextul necesității formării specialiștilor pentru sistemul juridic național și al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. 

Tot astăzi, au fost abordate și oportunitățile de extindere a mobilităților academice prin programul Erasmus+, fiind evidențiată importanța consolidării și dezvoltării continue a colaborării dintre instituțiile partenere. În acest context, în luna mai, un profesor de la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne va efectua o vizită la USM, unde va susține cursuri pentru studenți.

La final, părțile au stabilit că începând cu 01 septembrie, la USM va fi creat un birou responsabil de coordonarea programelor comune de licență și master, cu scopul de a eficientiza gestionarea proiectelor academice internaționale și de a facilita cooperarea dintre universitățile partenere.

Published luni, 11 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunț – Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Cadrele manageriale ale Universității de Stat din Moldova – rectoratul, decanii, prodecanii și șefii de departament – au participat la un program de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, orientat spre eficientizarea managementului universitar în contextul transformării digitale.

Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului învățământului superior din Moldova și al Acordului de subfinanțare nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-03 (27.11.2023), prin Subproiectul „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor...

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved