Pe parcursul a patru zile (11-14 mai), Școala de Administrație Publică (ȘAP) din cadrul USM, organizează cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative”, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Activitatea se realizează în cadrul Proiectului „Dezvoltarea capacităților autorităților publice și a funcționarilor publici din Republica Moldova”, implementat de către ȘAP cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Programul este destinat cadrelor didactice, formatorilor, precum și tinerilor cercetători, doctoranzi și masteranzi, din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, având ca scop dezvoltarea competențelor de utilizare a metodelor calitative, cantitative și mixte în cercetarea științifică, cu integrarea inteligenței artificiale ca instrument inovator de analiză și cercetare în științele politice și administrative.

Prezent la deschiderea evenimentului, Sergiu Palihovici, directorul Școlii de Administrație Publică, a subliniat importanța colaborării inter-universitare și necesitatea adaptării procesului de cercetare la noile realități tehnologice.

Cursul este susținut de Alla ROȘCA, doctor habilitat, cercetător asociat la Edgewater Research, profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana, Președinte al Consiliului pentru Afaceri Mondiale din New Orleans (WACNO) din Statele Unite ale Americii.

Această colaborare între Școala de Administrație Publică și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți reconfirmă deschiderea instituțiilor pentru un dialog academic constructiv, menit să pregătească specialiștii pentru provocările unei societăți tot mai digitalizată și bazată pe cunoaștere.

Published marți, 12 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved