Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM și 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia. 

În acest context, echipa managerială a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reprezentată de rectorul Liviu-George Maha și prorectorul Lilian Niacșu, a avut ieri, 11 mai, o întrevedere cu rectorul Otilia Dandara și prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate, Igor Șarov. În cadrul întâlnirii au fost discutate noi perspective de colaborare instituțională, inclusiv inițiative dedicate celebrării acestor aniversări.

Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea unor proiecte comune menite să consolideze cooperarea academică în domenii de interes reciproc – de la mobilități pentru studenți și cadre didactice până la cercetare științifică avansată. Totodată, inițiativele propuse urmăresc crearea unui spațiu educațional interconectat, capabil să valorifice potențialul academic și științific al ambelor instituții.

Published marți, 12 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​