În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și dna cercetător științific Galina Dobrojan au efectuat o vizită de lucru la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România.

În cadrul activităților desfășurate au avut loc ședințe de coordonare și activități practice de laborator privind cultivarea speciilor Spirulina platensis și Chlorella vulgaris, monitorizarea parametrilor de creștere și analiza rezultatelor preliminare obținute în cadrul proiectului.

La data de 15 mai 2026, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură și Ecologie Acvatică, a fost organizată o întâlnire comună cu reprezentanții Asociației ROMFISH România, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele proiectului și discutate perspectivele de implementare practică a biomasei algale în sectorul acvaculturii.

Participanților le-a fost prezentat și Ghidul practic „Cultivarea speciilor Spirulina platensis și Chlorella vulgaris și valorificarea acestora în producția controlată a peștilor în sistemele recirculante de acvacultură”, elaborat în cadrul proiectului pentru promovarea soluțiilor inovatoare și sustenabile destinate sectorului piscicol.

Activitățile realizate au contribuit la consolidarea colaborării dintre mediul academic, sectorul de cercetare și reprezentanții industriei piscicole, în vederea dezvoltării unor tehnologii ecologice și eficiente pentru acvacultură.

www.ro-md.net

Proiectul are o durată de 18 luni.

Valoarea totală a proiectului: 320 553,55 EUR.

Valoarea contractată (90%): 288 498,18 EUR.

Valoarea contractată aferentă Universității de Stat din Moldova: 130 583,84 EUR.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: sergiudobrojan84@yahoo.com, tel. 068605789.

Published marți, 19 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

CAZAREA ÎN CĂMINE A STUDENȚILOR USM ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

Dragi studenți ai Universității de Stat din Moldova! Fie că tocmai ați fost admiși în anul întâi, fie că sunteți deja într-un an superior și ați...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved