Echipa de fotbal a demonstrat caracter, determinare și spirit de echipă, cucerind titlul de Campioană a Municipiului Chișinău la Fotbal, ediția 2025/2026. 
Locul I și trofeul campionatului au ajuns la Universitatea de Stat din Moldova
Felicitări jucătorilor, antrenorilor și tuturor celor care au contribuit la această performanță remarcabilă.
Evenimentul nostru a fost onorat de prezența unor invitați distinși, care susțin și promovează performanța universitară și sportivă: Sergiu Harea, președintele Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; Petru Vîrlan, șef al Departamentului Dezvoltare și Monitorizare Politici Instituționale a USM; Florin Zagaican, administratorul CSU USM.
Suntem mândri că USM continuă să inspire atât prin excelență academică, cât și prin rezultate sportive deosebite!
Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Parteneriat pentru excelență academică între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Vest din Timișoara

Un nou acord de parteneriat a fost semnat între Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), având drept scop consolidarea...

30 ani FRIȘPA: Panelul internațional „Trust and Hybrid Threats in the Eastern Neighbourhood and the Western Balkans” desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

În contextul celebrării a 30 de ani de la fondarea FRIȘPA, a avut loc Panelul internațional „Trust and Hybrid Threats in the Eastern Neighbourhood and the...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economie a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în drept cu tema: Impactul sancțiunilor procedural...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved