La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată activității fondului și rolului acestuia în promovarea cooperării regionale și internaționale.

Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice, reprezentanți ai comunității academice, precum și parteneri implicați în proiecte educaționale și de cercetare desfășurate în colaborare cu instituții din țările Grupului Visegrad. Un moment important al întâlnirii l-a constituit participarea ambasadorilor Slovaciei, Ungariei și Republicii Cehe în Republica Moldova: E.S. Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Pavol Ivan; E.S. Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sandor Szabo; și E.S. Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek. 

În cadrul prelegerii au fost abordate perspective privind cooperarea regională, oportunitățile de dezvoltare academică și de cercetare, precum și inițiativele și programele susținute de Fondul Internațional Visegrad. Participanții au avut posibilitatea să afle mai multe despre mecanismele de colaborare dintre instituțiile academice și să exploreze noi oportunități de implicare în proiecte internaționale.

Evenimentul s-a desfășurat într-un format interactiv, oferind studenților oportunitatea de a adresa întrebări invitaților și de a participa la discuții privind mobilitatea academică, cooperarea internațională și dezvoltarea relațiilor dintre mediul universitar și instituțiile partenere.

În încheiere, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a subliniat faptul că asemenea evenimente reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea studenților, contribuind la formarea lor academică și profesională. De asemenea, le-a urat succes în transformarea informațiilor și experiențelor acumulate în rezultate practice și inițiative de viitor.

Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

S-a stins din viață conf. univ., dr. Emil Ciobu

Unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți profesori ai USM de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), domnul Emil CIOBU, doctor în...

Combaterea traficului de ființe umane, subiect discutat de studenții și profesorii Facultății de Drept a USM

În perioada 18-25 octombrie, comunitatea europeană marchează „Ziua europeană de luptă împotriva traficului de ființe umane”. În acest context, Departamentul Drept penal al Facultății de Drept...

UNIVERSIDAD CATÓLICA SAN ANTONIO DE MURCIA ESPAÑA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSIDAD CATÓLICA SAN ANTONIO DE MURCIA, ESPAÑA, oferă pentru semestrul II al anului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved