Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate – aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la evenimentul care a marcat încheierea celei de-a treia ediții a Săptămânii Educației.

Echipa USM, formată din 106 reprezentanți ai celor 14 facultăți, a adus mai aproape de elevii din întreaga țară experiența universitară și multiplele oportunități de dezvoltare oferite de cea mai mare universitate din Republica Moldova.

Tinerii au adresat întrebări, au aflat informații despre programele de studii, au participat la experimente și au descoperit, într-un mod interactiv, diverse domenii de formare. Timp de câteva ore, elevii au avut ocazia să se încadreze în #comunitateaUSM și să afle mai multe despre viața de student, activitățile academice și perspectivele pe care le oferă studiile la noi.

Interesul participanților a demonstrat încă odată că viitorii studenți își doresc să își construiască un traseu educațional – #acasă, iar Universitatea de Stat din Moldova continuă să fie una dintre principalele opțiuni pentru cei care aleg performanța academică și studiile de calitate.

Evenimentul a reunit aproximativ 4000 de liceeni din întreaga țară și a inclus un târg al ofertelor educaționale, sesiuni inspiraționale și un program artistic, toate desfășurate în cadrul campaniei „Învață în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Published luni, 25 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved