În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Centrul de Cercetări Financiare și Monetare al Academiei Române „Victor Slăvescu” și Institutul Național de Cercetări Economice „Constantin C. Kirițescu” al Academiei Române.

Parteneriatele au drept obiectiv dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniul cercetării științifice, al formării doctorale și al schimbului de experiență academică, prin inițierea și implementarea unor proiecte comune de interes științific și educațional. Acordurile de colaborare creează premise pentru intensificarea dialogului academic, realizarea activităților de cercetare interdisciplinară, organizarea conferințelor, seminarelor și atelierelor științifice, precum și pentru promovarea schimbului de bune practici între cercetători, cadre didactice și doctoranzi din cele două instituții.

Oficializarea parteneriatelor au fost susținute de către Otilia Dandara, Rector USM și Svetlana Slusarenco, director al Școlii Doctorale de Științe Juridice și Economice, cu sprijinul și implicarea Otilia Manta, profesor, cercetător științific la Academia Română, coordonator de doctorat (SCOSAAR) și raportor de proiect UE, precum și a membrilor Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice – prof. univ. Galina Ulian, șefa Centrului de Cercetări științifice „Dezvoltare Durabilă și Performanță Economică”; conf. univ. Maria Cojocaru, șefa Departamentului Contabilitate și Informatică Economică și conf. univ. Adriana Buzdugan, decana Facultății de Științe Economice, USM.

Prin acest parteneriat, cele două instituții continuă să promoveze excelența academică și cercetarea interdisciplinară, contribuind la dezvoltarea unui cadru academic competitiv și integrat la nivel internațional.

Published joi, 28 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifico-practică internațională STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ

Departamentul Drept Public al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și LCȘ „Drept Public Comparat și E-guvernare” organizează, în zilele de 03-04 decembrie...

Universitatea de Stat din Moldova, parteneră în proiectul european GLUE, dedicat inovării și antreprenoriatului verde

Universitatea de Stat din Moldova anunță participarea, în calitate de parteneră, la proiectul european GLUE – Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem...

Vizită de lucru în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved