Parteneriatul dintre sindicatele cele două instituții include colaborarea la nivel european și zonal prin proiectele finanţate de UE, activități ştiinţifice, organizarea de simpozioane, seminarii, conferințe, realizarea în comun a proiectelor de predare, cercetare, precum şi de activitate sindicală. De asemenea, documentul semnat mai include schimbul de experiență în domeniul didactico-științific, instructiv-educativ care prevede vizite reciproce ale membrilor sindicatului din ambele universități, organizarea de manifestări culturale şi sportive, schimb de experienţă în diverse domenii de activitate universitară, în special, privind apărarea drepturilor legitime şi a intereselor social-economice ale cadrelor didactice şi colaboratorilor.

Acest document prevede, practic, implicarea sindicatelor în realizarea acțiunilor pentru anii 2021-2022 stabilite de către rectorii USM și UB în cadrul vizitei la Chișinău a delegației Universității din București în perioada 28-30 iunie current.

Protocolul de colaborare a fost semnat de către președinții sindicatelor USM și UB domnul Efim Chilari și doamna Cătălina Bonciu.

 

Published vineri, 2 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

La USM s-a desfășurat Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru”, ediția a VI-a – între fidelitate și creație

Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru” a întrunit studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved