Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România, în perioada 25-27 mai 2026.

Lucrările prezentate de tinerii cercetători ai USM au fost evaluate de juriul internațional și recompensate cu 3 medalii de aur, confirmând valoarea științifică, originalitatea și caracterul inovator al cercetărilor realizate în cadrul universității.

Performanțele echipei USM au fost recunoscute și de partenerii internaționali ai evenimentului. Astfel, lucrările prezentate au fost distinse cu alte 3 medalii de aur, acordate de reprezentanții Universității Politehnica București. Totodată, cercetătorii USM au obținut două premii speciale: un premiu special acordat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Premiul Special INVENTCOR, acordat de Asociația Cercetare-Inovare CORNELIUGROUP din Deva, România.

Rezultatele obținute la ICE-USV 2026 evidențiază nivelul înalt de pregătire al tinerilor cercetători ai Universității de Stat din Moldova, demonstrând capacitatea acestora de a genera soluții inovatoare cu impact relevant în domeniile științei și tehnologiei. Distincțiile obținute contribuie la promovarea excelenței în cercetare și inovare și la consolidarea vizibilității internaționale a universității.

Felicitări pentru performanțele obținute și mult succes în activitatea de cercetare și inovare!

Lista distincțiilor aici.

Published joi, 4 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Invitație la Seminarul Internațional, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației din Republica...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved