Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România, în perioada 25-27 mai 2026.

Lucrările prezentate de tinerii cercetători ai USM au fost evaluate de juriul internațional și recompensate cu 3 medalii de aur, confirmând valoarea științifică, originalitatea și caracterul inovator al cercetărilor realizate în cadrul universității.

Performanțele echipei USM au fost recunoscute și de partenerii internaționali ai evenimentului. Astfel, lucrările prezentate au fost distinse cu alte 3 medalii de aur, acordate de reprezentanții Universității Politehnica București. Totodată, cercetătorii USM au obținut două premii speciale: un premiu special acordat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Premiul Special INVENTCOR, acordat de Asociația Cercetare-Inovare CORNELIUGROUP din Deva, România.

Rezultatele obținute la ICE-USV 2026 evidențiază nivelul înalt de pregătire al tinerilor cercetători ai Universității de Stat din Moldova, demonstrând capacitatea acestora de a genera soluții inovatoare cu impact relevant în domeniile științei și tehnologiei. Distincțiile obținute contribuie la promovarea excelenței în cercetare și inovare și la consolidarea vizibilității internaționale a universității.

Felicitări pentru performanțele obținute și mult succes în activitatea de cercetare și inovare!

Lista distincțiilor aici.

Published joi, 4 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cadrele manageriale ale Universității de Stat din Moldova – rectoratul, decanii, prodecanii și șefii de departament – au participat la un program de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, orientat spre eficientizarea managementului universitar în contextul transformării digitale.

Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului învățământului superior din Moldova și al Acordului de subfinanțare nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-03 (27.11.2023), prin Subproiectul „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor...

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe juridice cu tema: Urmărirea penală...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved