În contextul implementării proiectului de cercetare „Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului”, reprezentanți ai echipei de cercetare, sub conducerea directorului de proiect dr. Rodica Ciobanu, au realizat o vizită de informare și studiu la Universitatea Deusto din orașul Bilbao, Spania în perioada 03 – 11 septembrie 2021.

Printre prioritățile vizitei a fost cunoașterea experienței Institutului pentru Drepturile Omului „P. Arrupe”, a direcțiilor prioritare de cercetare și a metodologiilor aplicate. Un subiect aparte al agendei vizitei a fost familiarizarea cu mecanismul eficient de colaborare dintre Institut și instituțiile publice și private din țară și peste hotare.

Astfel, în cadrul vizitei au fost organizate mai multe runde de întâlniri și discuții cu directorul Institutului pentru Drepturile Omului „P. Arrupe” Gorka Urrutia Asua și cercetători, precum și cu cadre didactico-științifice și decanul Facultății de Drept a Universității Deusto, Felipe Gómez Isa. La fel, au fost realizate vizite de familiarizare cu activitatea Universității Deusto, cu reliefarea particularităților programelor de studii și a direcțiilor de cercetare în care este implicată Facultatea de Drept.

În cadrul discuțiilor, dr. Gorka Urrutia Asua, directorul Institutului pentru Drepturile Omului a evidențiat importanța colaborării mediului academic cu reprezentanții instituțiilor publice, indicând asupra posibilității implicării în baza contractelor de consultanță și prestări servicii a cadrelor didactice și cercetătorilor în realizarea documentelor de dezvoltare strategică, expertize, politici publice. La fel, a fost evidențiată importanța implicării în activitățile de cercetare a masteranzilor și doctoranzilor, indicând că Institutul rezervă anual buget pentru acoperirea stagiilor masteranzilor și doctoranzilor care participă la activitatea de cercetare a Institutului. În contextul stabilirii perspectivelor de colaborare, directorul Institutului pentru Drepturile Omului a manifestat deschiderea spre dezvoltarea unor proiecte de cercetare prin eforturi comune.

Laboratorul de cercetare științifică „Drept public comparat și e-guvernare” își crește rețeaua de parteneri

În continuarea discuțiilor cu privire la perspectivele de colaborare, Felipe Gómez Isa, decanul Facultății de Drept a prezentat activitatea Facultății, programele de studii oferite, dar și partenerii și cadrul asociativ din care face parte Facultatea de Drept a Universității Deusto. Astfel, una din oportunitățile propuse spre valorificare se referă la posibilitatea încadrării Laboratorului de cercetare științifică „Drept public comparat și e-guvernare” în Asociația Institutelor pentru Drepturile Omului (Association of Human Rights Institutes), cea mai largă asociație globală academică orientată spre cercetarea drepturilor omului. La finalul vizitei de studiu, reprezentanții ambelor instituții au convenit asupra continuării dialogului și definitivării perspectivelor de colaborare, urmând ca acestea să se materializeze prin acțiuni de cercetare comune.

Published marți, 14 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Matematică și Informatică a USM, mereu în acțiune: retrospectiva activităților dedicate Zilei Internaționale a Studenților

Facultatea de Matematică și Informatică este una dintre cele mai frumoase și active echipe universitare care știe să armonizeze perfect activitățile de studii și cercetări cu...

Curs interuniversitar de training ”Înțelegerea principalelor probleme ale politicilor Uniunii Europene din domeniul educație-cercetare-inovație”

Dragi studenți, tineri profesioniști și comunitate academică, Este plăcerea noastră să vă informăm că primul curs interuniversitar de training din cadrul proiectului ”Integrarea economică a Republicii...

Anunț privind calendarul alegerilor membrilor Senatului USM

ANUNȚ privind  calendarul alegerilor membrilor Senatului USM Comisia Electorală Universitară aduce la cunoștință  tuturor structurilor universitare calendarul alegerilor membrilor în noul Senat al Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved