Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea programului de diplomă dublă la ciclul I – Licență, implementat în parteneriat de cele două universități.

La reuniune au participat rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, și prodecanul Tatiana Mihailov; și coordonatoarea filialei francofone a USM, Vitalina Bahneanu. Din partea partenerilor francezi au fost prezenți: directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, precum și prim-consilierul Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

În cadrul întrevederii au fost evaluate rezultatele obținute în implementarea programului de diplomă dublă, participanții apreciind impactul acestuia asupra formării profesionale a studenților și asupra internaționalizării studiilor juridice la USM. Totodată, au fost analizate perspectivele de dezvoltare a programului, inclusiv în contextul noii campanii de admitere și al creșterii interesului pentru studiile juridice cu deschidere internațională.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit extinderea colaborării academice dintre cele două instituții. Părțile au examinat posibilitățile de intensificare a mobilităților pentru studenți și cadre didactice, dezvoltarea unor noi inițiative comune și promovarea standardelor europene de excelență în procesul educațional și de cercetare.

Published joi, 4 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved