Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea programului de diplomă dublă la ciclul I – Licență, implementat în parteneriat de cele două universități.

La reuniune au participat rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, și prodecanul Tatiana Mihailov; și coordonatoarea filialei francofone a USM, Vitalina Bahneanu. Din partea partenerilor francezi au fost prezenți: directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, precum și prim-consilierul Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

În cadrul întrevederii au fost evaluate rezultatele obținute în implementarea programului de diplomă dublă, participanții apreciind impactul acestuia asupra formării profesionale a studenților și asupra internaționalizării studiilor juridice la USM. Totodată, au fost analizate perspectivele de dezvoltare a programului, inclusiv în contextul noii campanii de admitere și al creșterii interesului pentru studiile juridice cu deschidere internațională.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit extinderea colaborării academice dintre cele două instituții. Părțile au examinat posibilitățile de intensificare a mobilităților pentru studenți și cadre didactice, dezvoltarea unor noi inițiative comune și promovarea standardelor europene de excelență în procesul educațional și de cercetare.

Published joi, 4 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Agrară din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina trasează direcțiile prioritare pentru proiecte comune

Managerii Universității de Stat din Moldova s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Universității Agrare din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina, în contextul valorificării...

Monografia „Între Orient și Occident”, semnată de istoricul Sorin Sipoș a fost lansată la Universitatea de Stat din Moldova

Într-o atmosferă academică de dialog și reflecție critică, astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentată o lucrare de referință semnată de reputatul istoric...

Dezbatere publică la USM: Educația și știința într-o societate bazată pe cunoaștere – viziuni și responsabilități pentru prezent și viitor

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc astăzi, data de 18 februarie, dezbaterea publică cu genericul „Educația și știința într-o societate bazată pe cunoaștere:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved