Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026 la Iași.

În semn de înaltă apreciere a rezultatelor științifice prezentate, precum și a contribuției substanțiale aduse la promovarea cercetării și inovării, instituției noastre i-a fost decernat Premiul Special al Forumului Inventatorilor Români, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate în cadrul expoziției.

O recunoaștere individuală a fost obținută de prorectorul pentru activitate științifică al USM, Laurenția Ungureanu, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat, profesor universitar, căreia i s-a conferit Premiul „The Woman Inventor AWARD” (categoria Internațională), ca omagiu adus parcursului său academic remarcabil și contribuțiilor fundamentale înscrise în sfera cercetării și inovării contemporane.

Palmaresul universității a fost completat de o suită de premii speciale, 16 medalii de aur, 10 medalii de argint și o medalie de bronz, obținute pentru invențiile și rezultatele științifice prezentate în cadrul expoziției.

Pe lângă performanțele din competiție, statutul academic al Universității de Stat din Moldova a fost consolidat de cooptarea reprezentanților săi în Juriul Internațional al EUROINVENT 2026, din care au făcut parte:

  • Laurenția Ungureanu, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat, profesor cercetător – prorector pentru activitate științifică;
  • Tudor Lupașcu, academician AȘM, doctor habilitat, profesor cercetător – cercetător științific principal al Institutului de Chimie;
  • Larisa Andronic, doctor habilitat, conferențiar cercetător – director al Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor;
  • Aurelia Lupan, doctor, conferențiar cercetător – specialist principal al Secției Promovare și Protecția Rezultatelor Științifice din cadrul Departamentului Cercetare și Inovare.

Totodată, reprezentanții USM au decernat trei Premii Speciale ale Universității de Stat din Moldova unor instituții de învățământ superior participante la eveniment: University of Zagreb (Croația), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România) și Universitatea Politehnica Timișoara (România), în semn de apreciere a excelenței în cercetare, inovare și cooperare academică internațională.

EUROINVENT 2026 a reunit cercetători, inventatori și reprezentanți ai mediului academic din 45 de țări, fiind una dintre cele mai importante platforme europene dedicate promovării creativității, cercetării și inovării.

Alese felicitări tuturor premianților!

Lista completă a distincțiilor obținute de USM poate fi consultată aici

Published vineri, 5 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved