În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Pe parcursul vizitei sale, profesorul invitat a susținut cursul de Histoire du droit pentru studenții înscriși la Programul de diplomă dublă realizat în parteneriat între cele două instituții. Aceste activități didactice fac parte integrantă din curriculumul programului și contribuie la consolidarea cooperării academice dintre cele două universități. În luna septembrie a acestui an, studenții urmează să susțină examenul la disciplina respectivă.

De asemenea, o altă activitate științifică a constituit-o desfășurarea mesei rotunde cu genericul „Perioada otomană în Moldova”, în cadrul căreia decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr. Igor Bercu, a prezentat rezumatul monografiei sale „Geneza și evoluția «re‘âyâ-lelor» otomane pe teritoriul Țării Moldovei”. La eveniment au participat și decanul Facultății de Drept, dr. hab., profesor universitar Sergiu Baieșu, dr. hab., profesor universitar Elena Aramă, și dr. conf. univ. Oxana Chisari-Lungu.

La finalul vizitei, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc a apreciat nivelul de pregătire al studenților și interesul manifestat de aceștia pentru studiul istoriei dreptului, subliniind importanța unei abordări comparative și interdisciplinare în formarea viitorilor specialiști. Totodată, acesta a evidențiat valoarea colaborării academice dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, apreciind deschiderea ambelor instituții pentru dezvoltarea proiectelor educaționale comune.

Published vineri, 5 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

GALA CERCETĂTORILOR JUNIORI 2026: PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării...

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved