Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 4-6 iunie, la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de Universitatea Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București România.

În cadrul evenimentului au fost prezentate peste 1.000 de lucrări științițifice, elaborate de cca. 4.000 de autori și co-autori din 50 de țări. Acestea au evidențiat rezultate de cercetare în domenii aflate în centrul agendei internaționale, precum securitatea alimentară, schimbările climatice, sănătatea ecosistemelor, digitalizarea și tranziția către modele sustenabile de producție, agricultura de precizie, observarea Pământului prin satelit, inteligența digitală aplicată în agricultură, bioeconomia, biotehnologiile, conceptul One Health, sustenabilitatea sistemelor alimentare și dezvoltarea rurală inteligentă.

La acest important for științific internațional, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moldova au prezentat rezultatele activității de cercetare în cadrul a cinci secțiuni științifice tematice: „Agricultură” – 16 lucrări, „Horticultură” – 9 lucrări, „Știința Animalelor” – 9 lucrări, „Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului” – 4 lucrări și „Management și Dezvoltare Rurală” – 1 lucrare. Cercetătorii de la Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” au prezentat, în cadrul a patru secțiuni tematice, 22 de lucrări științifice elaborate în cadrul subprogramelor 01.01.01 și 01.01.02. De asemenea, cercetătorii de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor au participat cu 5 lucrări științifice prezentate în două secțiuni tematice, rezultatele fiind obținute în cadrul subprogramelor 01.11.01, 01.11.02 și 01.11.03. Institutul de Zoologie a contribuit cu 3 lucrări științifice elaborate în cadrul subprogramului 01.07.01, iar Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie a prezentat 3 lucrări științifice realizate în cadrul subprogramului 01.10.01. Totodată, Institutul de Fizică Aplicată a participat cu o lucrare științifică, demonstrând caracterul interdisciplinar al cercetărilor prezentate și implicarea activă a instituțiilor de cercetare din Republica Moldova în abordarea provocărilor actuale din domeniul agriculturii, mediului și dezvoltării durabile.

Conferința a oferit oportunitatea publicării rezultatelor științifice prezentate în revistele științifice ale USAMV București, indexate în baze internaționale precum Web of Science și Scopus, contribuind astfel la creșterea vizibilității cercetării și la consolidarea cooperării academice internaționale.

Published marți, 9 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved