Experiența Universității de Stat din Moldova în domeniul cooperării internaționale, transformării digitale și dezvoltării proiectelor europene a fost prezentată în cadrul celei de-a IV-a ediții a Săptămânii Internaționale de Formare a Personalului (International Staff Training Week 2026), desfășurată la Universitatea Dumlupınar din Kütahya, Turcia. Evenimentul a reunit 41 de participanți din 10 țări și a oferit un spațiu de dialog dedicat viitorului digital al învățământului superior european. 

Instituția noastră a fost reprezentată de Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și Silvia Guțu, șefa Centrului Universitar Francofon. În cadrul programului, acestea au susținut prezentarea cu tema „Moldova State University: Connecting Ideas, Partnerships and Future EU Projects”, dedicată experienței instituției în dezvoltarea cooperării internaționale, consolidarea parteneriatelor academice și implementarea proiectelor educaționale și de cercetare.

În cadrul intervenției comune, Tatiana Bulimaga a prezentat viziunea strategică a USM privind internaționalizarea și extinderea colaborărilor academice la nivel european, evidențiind rezultatele obținute în domeniul mobilităților și al proiectelor internaționale. La rândul său, Silvia Guțu a valorificat experiența USM în domeniul transformării digitale, al integrării inteligenței artificiale în educație și al inovării pedagogice, prin prezentarea proiectelor dezvoltate în cadrul Centrului Universitar Francofon.

Programul a inclus, de asemenea, sesiuni tematice, activități de networking și vizite academice, menite să faciliteze schimbul de experiență și consolidarea relațiilor dintre instituțiile participante. Aceste activități au contribuit la identificarea unor noi oportunități de colaborare și la dezvoltarea unor viitoare inițiative comune în domeniile educației, cercetării și inovării.

Published miercuri, 10 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Stimați studenți, BINE AȚI VENIT la Facultatea de Matematică și Informatică! Anul de studii 2020-2021 începe altfel decât ne-am obișnuit. Adunarea generală a studenților anului I, admiterea...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved