În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul Otilia Dandara și prorectorul pentru activitatea științifică, Laurenția Ungureanu au analizat, alături de echipa de management și șefii de laboratoare, potențialul științific și starea infrastructurii experimentale din cele cinci subdiviziuni de profil, specializate în fizica semiconductorilor, materiale fotovoltaice, studiul solidului, metode electrofizice și procese termice.

Pe agenda discuțiilor a fost inclusă evaluarea stației de monitorizare la sol a radiației solare de pe acoperișul IFA. Această infrastructură funcționează în baza unui parteneriat internațional cu agenția spațială NASA, fiind integrată în programul global The Aerosol Robotic Network (AERONET), fapt ce demonstrează conectarea instituției noastre la rețelele mondiale de cercetare.

Un alt subiect a vizat modernizarea bazei tehnice prin cele două proiecte majore depuse de IFA în cadrul competiției „Subproiecte privind infrastructura de cercetare”. Propunerile, cu o valoare de circa 1,8 milioane de euro, au fost deja validate ca eligibile, iar implementarea lor va asigura reechiparea laboratoarelor, consolidând poziția USM ca pilon de referință în spațiul științific internațional.

Published joi, 18 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved