Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice și internaționalizate instituții de învățământ superior din Polonia. Fondată în anul 1991, WSG University este astăzi una dintre cele mai mari universități private din nordul Poloniei, recunoscută pentru orientarea sa internațională, dezvoltarea de parteneriate academice și implicarea activă în proiecte europene și inițiative de inovare.
Delegația poloneză a fost formată din dr. Filip Sikora, Cancelar al WSG University; prof. Svetlana Kashuba, Decan pentru activitate educațională și relații internaționale; dr. Robert Brudnicki, Decan pentru cooperare regională.
Din partea Universității de Stat din Moldova, la întrevedere au participat prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, Rector al USM;  dr. hab. Veaceslav Kulcițki, Prorector; Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții celor două universități au prezentat prioritățile strategice instituționale și experiența acumulată în domeniul internaționalizării, al dezvoltării programelor de studii și al implementării proiectelor internaționale. Un accent deosebit a fost pus pe identificarea oportunităților de cooperare academică și științifică, precum și pe consolidarea relațiilor dintre cele două instituții.
Rectorul USM, doamna Otilia Dandara, a evidențiat importanța extinderii parteneriatelor internaționale pentru dezvoltarea universității și pentru crearea unor noi oportunități de învățare și cercetare pentru studenți și cadrele didactice. Totodată, a subliniat deschiderea USM pentru inițiative comune care contribuie la modernizarea educației, transformarea digitală și creșterea vizibilității internaționale a universității.
În cadrul întrevederii au fost analizate perspectivele de colaborare în domenii precum:
  • mobilitatea academică a studenților și personalului;
  • dezvoltarea și implementarea programelor comune de studii;
  • colaborarea în proiecte Erasmus+ și alte programe europene;
  • inițierea unor proiecte comune de cercetare și inovare;
  • organizarea activităților academice și științifice comune.
Participanții au remarcat numeroase puncte de convergență între strategiile de dezvoltare ale celor două instituții, în special în ceea ce privește internaționalizarea, învățarea pe tot parcursul vieții, digitalizarea și consolidarea cooperării europene.
Published joi, 18 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved