Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în Aula „Regina Maria”, marcând începutul unei săptămâni pline de activități educative, recreative și creative pentru cei 40 de participanți.

Pe parcursul taberei, copiii vor avea parte de un program divers și interactiv, care include excursii, vizite la muzee, ateliere de pictură, muzică și limba engleză, precum și numeroase activități de socializare și dezvoltare personală. Prin aceste experiențe, organizatorii își propun să ofere participanților oportunități de învățare prin joc, descoperire și creativitate, într-un mediu prietenos și sigur.

Un moment deosebit al ceremoniei a fost prezentarea cărții „Jurnalul din muzeu: detectivii din Chișinău”, semnată de Victoria Fonari, doctor, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a USM și activistă sindicală. Autoarea a oferit copiilor o incursiune captivantă în universul cărții, care transformă Muzeul Universității de Stat din Moldova într-un spațiu al aventurii, misterului și descoperirii.

Volumul are o semnificație aparte, fiind prima carte pentru copii inspirată de Muzeul USM și de patrimoniul universitar. Lansarea acesteia în anul în care Universitatea de Stat din Moldova marchează 80 de ani de activitate contribuie la promovarea valorilor instituției și la apropierea noilor generații de istoria și tradițiile universitare.

La eveniment au participat rectorul USM Otilia Dandara cadre universitare, copii și părinți, care au celebrat împreună începutul unei săptămâni dedicate bucuriei, cunoașterii și prieteniei.

Tabăra de zi „Tabăra Bucuriei” este organizată cu sprijinul administrației USM, al părintelui Octavian Moșin, paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, al lui Efim Chilari, președintele Comitetului Sindical al Universității de Stat din Moldova, precum și al altor parteneri implicați în susținerea activităților dedicate copiilor.

Published luni, 22 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved