În perioada 18–19 iunie 2026, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, dl Serghei Palihovici, și directorul adjunct, dna Aurelia Țepordei, au participat la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale Anuale EU-PAIR, desfășurată la Iași, România.

Evenimentul, cu tema „Challenges and Dynamics of the European Administrative Area” („Provocările și dinamica spațiului administrativ european”), a fost organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Catedrei Jean Monnet „EU Public Administration Integration and Resilience Studies” (EU-PAIR), proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.

Programul conferinței a reunit experți internaționali, cercetători și practicieni din domeniile administrației și managementului public, provenind din șapte țări: Albania, Armenia, Cehia, Elveția, Kenya, România și Republica Moldova, pentru a dezbate teme esențiale privind viitorul guvernării și al administrației publice.

Printre principalele axe tematice abordate în cadrul sesiunilor de lucru s-au numărat:

· Guvernanță europeană, transformare instituțională și integrare;

· Business și management în Europa socială;

· Economia digitală, tranziția verde și guvernanța climatică;

· Inteligență artificială, Big Data și învățare automată în educația digitală și guvernanță;

· Securitate, apărare și reziliență geopolitică.

În cadrul conferinței, dl Serghei Palihovici a susținut comunicarea științifică cu tema „Descentralizarea și autonomia locală: axa fundamentală a reformei administrației publice locale din Republica Moldova”, prezentare care a suscitat un interes deosebit din partea participanților și a generat numeroase întrebări și discuții privind experiența Republicii Moldova în domeniul reformei administrației publice locale, provocările și perspectivele procesului de descentralizare și consolidare a autonomiei locale.

Participarea Școlii de Administrație Publică la acest important forum academic internațional reconfirmă angajamentul pentru promovarea excelenței academice, dezvoltarea cercetării și consolidarea cooperării internaționale. Totodată, schimbul de experiență realizat cu partenerii din România și din alte state contribuie la dezvoltarea capacității administrative, la promovarea inovării și la valorificarea bunelor practici europene în domeniul administrației publice.

Published miercuri, 24 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

CAZAREA ÎN CĂMINE A STUDENȚILOR USM ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

Dragi studenți ai Universității de Stat din Moldova! Fie că tocmai ați fost admiși în anul întâi, fie că sunteți deja într-un an superior și ați...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​