Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”, organizată în cadrul proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”.

În cadrul sesiunii de deschidere au participat reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor partenere. Mesaje de salut au fost adresate de Liudmila Roșca, coordonatoarea proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”, Rodica Ciobanu, șefa Departamentului Drept Public, și Claudia Melinte, reprezentanta Oficiului Național Erasmus+. În intervențiile lor, acestea au evidențiat rolul educației europene, al cetățeniei active și al implicării tinerilor în consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

Pe parcursul celor trei zile, Școala de vară reunește experți din mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor partenere, formatori și participanți interesați de procesul integrării europene, democrația participativă și implicarea civică. Programul include sesiuni dedicate unor subiecte de actualitate, precum democrația participativă, comunicarea și participarea ca instrumente de consolidare a rezilienței democratice, procesul electoral și importanța participării informate, dar și cetățenia activă în era digitală și integrarea europeană.

Facultatea de Drept adresează mulțumiri echipei proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”, experților, partenerilor și tuturor participanților pentru contribuția la desfășurarea acestei inițiative educaționale dedicate promovării cetățeniei active și integrării europene.

Published miercuri, 1 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved