Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”, organizată în cadrul proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”.

În cadrul sesiunii de deschidere au participat reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor partenere. Mesaje de salut au fost adresate de Liudmila Roșca, coordonatoarea proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”, Rodica Ciobanu, șefa Departamentului Drept Public, și Claudia Melinte, reprezentanta Oficiului Național Erasmus+. În intervențiile lor, acestea au evidențiat rolul educației europene, al cetățeniei active și al implicării tinerilor în consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

Pe parcursul celor trei zile, Școala de vară reunește experți din mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor partenere, formatori și participanți interesați de procesul integrării europene, democrația participativă și implicarea civică. Programul include sesiuni dedicate unor subiecte de actualitate, precum democrația participativă, comunicarea și participarea ca instrumente de consolidare a rezilienței democratice, procesul electoral și importanța participării informate, dar și cetățenia activă în era digitală și integrarea europeană.

Facultatea de Drept adresează mulțumiri echipei proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”, experților, partenerilor și tuturor participanților pentru contribuția la desfășurarea acestei inițiative educaționale dedicate promovării cetățeniei active și integrării europene.

Published miercuri, 1 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved