Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate durabile. În acest context, colaborarea cu Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) municipiul Chișinău reprezintă o prioritate strategică, orientată spre creșterea performanței instituționale și profesionalizarea personalului implicat în domeniul dezvoltării regionale.

Un rezultat concret al acestui parteneriat îl constituie lansarea cursului de dezvoltare profesională „Management strategic”, desfășurat în perioada 29 iunie – 14 iulie 2026, în format mixt. Programul este implementat în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova.

Scopul cursului este dezvoltarea și consolidarea competențelor profesionale ale participanților în domeniul planificării, implementării, monitorizării și evaluării strategiilor instituționale. În contextul unui mediu administrativ aflat într-o continuă transformare, managementul strategic reprezintă un factor esențial pentru creșterea performanței organizaționale și eficientizarea procesului decizional la nivel regional.

Programul de instruire reunește angajați ai Agenției de Dezvoltare Regională Chișinău și specialiști din cadrul Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale. Această inițiativă comună reflectă angajamentul ambelor instituții pentru consolidarea capacităților profesionale și îmbunătățirea proceselor de planificare și implementare a politicilor de dezvoltare regională.

La deschiderea oficială a cursului, directorul Școlii de Administrație Publică, dl Serghei Palihovici, a adresat un mesaj de salut participanților, subliniind că un management strategic eficient constituie fundamentul unei administrații publice moderne, orientate spre performanță și rezultate. Totodată, acesta a evidențiat importanța colaborării dintre mediul academic și instituțiile publice pentru modernizarea serviciilor oferite cetățenilor.

La rândul său, directorul ADR Chișinău, dl Sergiu Brânză, a menționat că activitățile de instruire creează un cadru favorabil de cooperare între specialiști din Republica Moldova și România, facilitând schimbul de experiență și bune practici în domeniul dezvoltării regionale. Acesta a subliniat că proiectul „Bune practici și transfer de cunoștințe pentru consolidarea capacității administrative în politica de dezvoltare regională între România și Republica Moldova”, în cadrul căruia este organizat cursul, urmărește dezvoltarea competențelor profesionale, eficientizarea proceselor interne și consolidarea parteneriatelor durabile dintre instituțiile de pe ambele maluri ale Prutului.

Prin implementarea acestui program, Școala de Administrație Publică a USM și ADR Chișinău își propun nu doar să ofere participanților cunoștințe teoretice și instrumente moderne de analiză și management strategic, ci și să creeze o platformă solidă de dialog, colaborare și schimb de experiență, indispensabilă pentru dezvoltarea și implementarea cu succes a viitoarelor proiecte regionale.

Published joi, 2 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își consolidează parteneriatul strategic pentru inovare, reziliență și dezvoltare regională

La 16 iunie, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a o primi în vizită pe doamna Gabriela Ingrid Nicolaescu, Director al Centrului pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved