Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD).

Proiectul este coordonat de dr., conf. univ. Gheorghe Jigău și este implementat în parteneriat cu „Schit Agromex” SRL.

Scopul proiectului constă în implementarea unei biotehnologii complexe pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și creșterea rezilienței solurilor la schimbările climatice, prin transferul și aplicarea rezultatelor cercetării științifice în sectorul agricol. Proiectul urmărește promovarea unor soluții inovatoare pentru regenerarea proceselor cernoziomice în cernoziomurile erodate, sustenabilizarea și conservarea resurselor reproductive a acestora prin sporirea sănătății și fertilității solurilor, bioproductivității terenurilor agricole afectate de eroziune și consolidarea capacității acestora de a face față efectelor schimbărilor climatice.

Prin implementarea acestui proiect vor fi create premise pentru valorificarea rezultatelor cercetării în practică, consolidarea cooperării dintre mediul academic și sectorul economic și promovarea tehnologiilor moderne de gestionare durabilă a solurilor agricole.

Oficiul Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova felicită echipa de implementare și partenerul de proiect pentru lansarea acestei inițiative și le urează mult succes în realizarea activităților planificate. Suntem convinși că rezultatele proiectului vor contribui la dezvoltarea unui sector agricol mai competitiv, mai durabil și mai rezilient la schimbările climatice din Republica Moldova.

Published marți, 7 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Din prima sursă: cursurile Universității de Stat din Moldova se reiau din 1 septembrie

Universitatea de Stat din Moldova a decis reluarea cursurilor din 1 septembrie 2020. În condițiile generate de noul coronavirus, activitățile didactice la Universitatea de Stat din...

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved