La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de Stat din Moldova, a participat la o ședință de lucru organizată în format online de reprezentanții Oficiului Antenă al Secretariatului Comun al Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul procesului de monitorizare prevăzut de Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.

În cadrul ședinței, echipa Universității de Stat din Moldova a prezentat stadiul actual al implementării proiectului, principalele activități desfășurate până în prezent, livrabilele realizate și rezultatele obținute. Reprezentanții Oficiului Antenă al Secretariatului Comun al Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova au adresat întrebări privind aspectele tehnice și administrative ale implementării, iar membrii echipei de proiect au oferit informațiile și clarificările necesare. Discuțiile s-au desfășurat într-un climat constructiv, contribuind la consolidarea colaborării dintre partenerii implicați și structurile de management ale Programului.

Echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”  adresează sincere mulțumiri reprezentanților Oficiului Antenă al Secretariatului Comun al Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova pentru dialogul deschis, recomandările oferite și sprijinul acordat în procesul de monitorizare a proiectului. Apreciem colaborarea constructivă și profesionalismul de care au dat dovadă și ne exprimăm angajamentul de a continua implementarea cu succes a activităților planificate, în vederea atingerii obiectivelor proiectului și consolidării cooperării transfrontaliere dintre România și Republica Moldova.

www.ro-md.net

Proiectul are o durată de 18 luni.

Valoarea totală a proiectului: 320 553,55 EUR.

Valoarea contractată (90%): 288 498,18 EUR.

Valoarea contractată aferentă Universității de Stat din Moldova: 130 583,84 EUR.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: sergiudobrojan84@yahoo.com, tel. 068605789.

Published marți, 7 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved