În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, au participat la o vizită de studiu organizată la Ljubljana, Slovenia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios” (SacredTravels4Growth, nr. 101238053), cofinanțat de Uniunea Europeană.

Activitatea a reunit parteneri internaționali și a oferit un cadru valoros pentru schimb de experiență și consolidarea cooperării în domeniul turismului religios și al patrimoniului cultural. Programul a inclus sesiuni academice dedicate fenomenului pelerinajului din perspective interdisciplinare, ateliere de lucru pentru dezvoltarea cursurilor MOOC, precum și activități de explorare a unor repere culturale și spirituale relevante din Slovenia.

În aceeași perioadă, au avut loc reuniunea Comitetului de Management al proiectului și ședința Grupului responsabil de asigurarea calității livrabilelor. Aceste reuniuni au avut ca obiectiv monitorizarea progresului implementării proiectului, coordonarea activităților dintre parteneri și asigurarea coerenței, relevanței și calității rezultatelor și livrabilelor, contribuind la implementarea eficientă a proiectului și la atingerea obiectivelor asumate.

Prin îmbinarea componentelor teoretice cu cele practice, participanții au avut oportunitatea de a analiza bune practici, de a reflecta asupra noilor tendințe în turismul sacru și de a identifica direcții de dezvoltare pentru inițiative educaționale inovatoare.

Participarea la această vizită contribuie la dezvoltarea de noi competențe, la extinderea colaborărilor internaționale și la consolidarea implicării Universității de Stat din Moldova în proiecte europene dedicate patrimoniului cultural și turismului religios.

SacredTravels4Growth este un proiect Erasmus+ de consolidare a capacităților în învățământul superior, cofinanțat de Uniunea Europeană, care promovează dezvoltarea durabilă prin valorificarea turismului religios și a pelerinajelor. Proiectul urmărește modernizarea programelor universitare prin consolidarea cooperării dintre universități și actorii din domeniul patrimoniului cultural și al turismului, dezvoltarea de competențe inovatoare și integrarea tehnologiilor digitale emergente, inclusiv inteligența artificială (AI) și soluțiile de realitate augmentată și virtuală (AR/VR). Totodată, proiectul promovează modele de gestionare sustenabilă și centrate pe comunitate a patrimoniului cultural și religios, contribuind la dezvoltarea unor inițiative educaționale și turistice cu impact pe termen lung.

Published joi, 9 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved