În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”. Programul implementat în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova, a reunit angajați ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Chișinău, precum și specialiști din cadrul Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

Instruirea a avut drept scop dezvoltarea competențelor profesionale privind gestionarea eficientă a resurselor financiare publice și organizarea procesului de achiziții în conformitate cu cadrul normativ aplicabil, respectând principiile transparenței, integrității și utilizării eficiente a fondurilor.

În cadrul sesiunilor, participanții au fost ghidați de formatoare cu o vastă experiență teoretică și practică în domeniu: Tatiana Tofan, doctor, conferențiar universitar, USM și Tatiana Melnic, expertă în achiziții publice.

Agenda complexă a programului a îmbinat armonios aspectele teoretice (cadrul juridic, mecanismele de transparență, prevenirea conflictelor de interese, planificarea bugetară și controlul financiar intern) cu aplicații practice și simulări ale proceselor de elaborare a documentației de atribuire și evaluare a ofertelor.

Prin livrarea acestui program, Școala de Administrație Publică a USM și ADR mun. Chișinău își reconfirmă angajamentul pe termen lung pentru profesionalizarea continuă a funcționarilor, un pas indispensabil în succesul implementării proiectelor strategice din Republica Moldova.

Published luni, 13 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Studenții USM sunt invitați să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova

Universitatea de Stat din Moldova îi încurajează pe studenți să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor profesionale și facilitării tranziției...

„Botezul Chimiștilor” la USM: o nouă promoție de studenți și-a depus jurământul

Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” – acțiune...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved