Platforma estoniană de educație tech //kood Moldova anunță deschiderea aplicațiilor pentru primul său Sprint de Selecție din Moldova.

Programul se adresează tuturor celor care își doresc o carieră în domeniul IT, fie că sunt tineri la început de drum, sau adulți care vor o transformare profesională. Nu este necesară experiență anterioară în programare, singurele criterii de eligibilitate fiind:

  • vârsta de minim 18 ani;
  • cunoașterea limbii engleze la un nivel de bază.

Atât cei inițiați în IT, cât și cei care își doresc o carieră în IT își pot consolida capacitățile, devenind mai competitivi în acest sector aflat într-o schimbare foarte rapidă. Toți vor avea șansa să-și testeze capacitățile în cadrul primului sprint din Moldova cu o durată de 2,5 săptămâni, după care cei mai buni vor putea avansa înainte cu programul de studii.

La sfârșitul cursului obiectivul kood este să ofere absolvenților acele capacități care sunt solicitate pe piața muncii, astfel crescându-le șansa să obțină un loc de muncă bine plătit. În Estonia peste jumătate din studenții kood au un contract de angajare înainte de absolvire, iar școala este recunoscută pentru faptul că poate dota absolvenții cu capacități relevante pentru piața muncii.

Ce este „Sprintul” kood și cum funcționează?

Modelul kood este recunoscut la nivel global pentru lipsa cursurilor teoretice clasice și a profesorilor. În schimb, procesul de selecție și învățare se bazează pe sistemul peer-to-peer (învățare colaborativă) și pe rezolvarea de proiecte reale.

Pentru a fi admiși în programul de studii, care durează între 10 și 12 luni în dependență de abilitățile fiecărui student, candidații trebuie să treacă prin Sprintul de Selecție din această toamnă, care înseamnă

  • 2,5 săptămâni de studii intensive, full-time, cu prezență fizică, începând cu 26
  • Lucru în echipă, dezvoltarea gândirii critice și rezolvarea de probleme complexe de logică și
  • Programare din prima zi, chiar și pentru cei care nu au scris o linie de cod până la

Școala //kood a fost fondată în Estonia în 2021 de către membri comunității tech precum Wise, Pipedrive, Bolt și alții.

kood/Moldova nu este doar o școală, ci o comunitate de talente conectate la piața muncii. Proiectul este lansat cu susținerea Uniunii Europene prin PractNet Estonia.

Cum poți aplica?

Primul pas spre o carieră în IT se face online și durează doar o oră. Candidații trebuie să completeze un joc de logică și strategie, fără a fi nevoie să știe vreo linie de cod dinainte.

🔗 Aplică acum și testează-te aici: study.kood.md. Studiile sunt gratuite. Locurile pentru Sprintul din această toamnă sunt limitate, iar data oficială de start a Sprintului urmează a fi anunțată curând!

Pentru orice întrebări adiționale ne puteți scrie la info.kood.md@gmail.com sau pe rețelele de socializare kood/Moldova Facebook sau kood/Moldova Instagram.

Published miercuri, 22 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved