Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”. Evenimentul este destinat cadrelor didactice din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, care vor analiza diferite „locuri ale memoriei” – monumente, memoriale, piețe, mozaicuri, denumiri de străzi și alte simboluri – din perspectiva semnificației lor istorice, sociale și culturale.

Ceremonia de deschidere a reunit reprezentanți ai mediului academic și diplomatic. Participanții au fost salutați de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E.S., Hubert Knirsch; dr. Vasile Dumbrava, vicepreședinte al Moldova-Institut Leipzig (MIL); și prof. dr. Igor Șarov, prorector pentru dezvoltare strategică și parteneriate al USM.

În continuare, participanții au abordat tema culturii memoriei ca mijloc de consolidare a înțelegerii europene. În acest context, prof. dr. Igor Șarov a susținut prelegerea „Cultura memoriei postsovietice în Republica Moldova”, urmată de o sesiune de întrebări și dezbateri. 

Pe parcursul următoarelor zile (27 iulie – 02 august), agenda include prezentări susținute de experți internaționali și cercetători din Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Germania și România, dedicate unor teme precum:

  • politicile memoriei și conflictele memoriale în spațiul post-sovietic;
  • impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra memoriei colective și reinterpretării istoriei recente;
  • pluralismul memoriei și transformarea monumentelor și spațiilor memoriale;
  • vizualizarea și interpretarea trecutului prin muzee, memoriale și patrimoniu cultural;
  • educația istorică și promovarea unei culturi a memoriei bazate pe dialog și reflecție critică.

Programul include, de asemenea, vizite de documentare la muzee și locuri ale memoriei din Republica Moldova, excursii tematice și ateliere de lucru, iar rezultatele cercetărilor vor fi valorificate într-o culegere de articole cu tema „Conflicte ale memoriei”, care va reuni contribuțiile participanților la proiect. 

Workshopul este organizat în cadrul programului DAAD „Dialogul Est-Vest 2026” cu suportul Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei (Auswaertiges Amt – AA).

Published luni, 27 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​