Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, în cadrul căreia a prezentat experiența USM în atragerea fondurilor externe și implementarea proiectelor de cercetare și dezvoltare.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, mediului academic, organizațiilor internaționale și sectorului privat din Republica Moldova și România, fiind dedicat consolidării cooperării instituționale și valorificării oportunităților oferite de fondurile europene.

În intervenția sa, rectorul a evidențiat proiectele active desfășurate în diverse domenii de cercetare și evoluția acestora în perioada 2023-2025. De asemenea, au fost accentuate colaborarea cu mediul de afaceri prin parteneriate și contracte bilaterale, perspectivele privind finanțările externe pentru anul 2026, precum și rezultatele obținute de USM în domeniul cooperării internaționale.

Conferința PACT UEMRO face parte dintr-un amplu proces de consultare regională coordonat de Alianța Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU), care, în ultimul an, a reunit aproximativ 950 de instituții din Republica Moldova, România, Ucraina și de la nivel european.

Published vineri, 31 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved