Universitatea de Stat din Moldova își extinde deschiderea internațională printr-o nouă inițiativă academică, de această dată pe dimensiunea expertizei diasporei științifice. Rectorul USM, prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu managerii Rețelei DEER (Diaspora Academică), Dorina Baltag și Victoria Reinhard, axată pe lansarea unor proiecte comune și conectarea comunității academice din țară la rețele globale de cercetare.
Punctul central al discuțiilor l-a constituit oportunitatea dezvoltării unui program modern de Masterat în Studii Europene, conceput pe o structură flexibilă de 11 module desfășurate pe parcursul a patru semestre. Modelul propus îmbină cursurile online comune cu module de specializare locală, oferindu-le studenților posibilitatea de a acumula credite prin mobilități fizice sau virtuale.
Ambele părți au subliniat faptul că bazele acestui parteneriat durabil vor oferi studenților acces direct la expertiza diasporei și la noi oportunități de dezvoltare academică și profesională în spațiul european. În acest sens, partenerii și-au propus să pregătească o propunere competitivă de proiect pentru sesiunea de depunere din următorul an.
Published vineri, 7 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Felicitări USM cu ocazia primei zile a lunii lui Mărţişor!

Stimată comunitate academică, dragi studenți, colegi și parteneri ai Universității de Stat din Moldova! Vă dorim cer senin în cuget, în inimă raze de soare, iar...

”Gala Studentului FRIȘPA 2021” – pune în lumină valoarea!

Pentru al patrulea an la rând, în cadrul Facultăți Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, în luna februarie se desfășoară evenimentul ”Zilele studentului FRIȘPA”. Evenimentul are...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved