Consolidarea parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost principalul subiect discutat ieri, 23 septembrie, de către rectorul USM, conf. univ., dr. Igor ȘAROV; prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA; prorectorul pentru activitate științifică și relații internaționale, conf. univ, dr. hab. Aurelia HANGANU; prorectorul pentru management instituțional, prof. univ., dr. hab. Violeta COJOCARU și prorectorul pentru digitalizare Sergiu CORLAT, în cadrul unei întrevederi cu prorectorul cu activitatea didactică şi asigurarea calității a USV, prof.univ., dr. Mircea DIACONU.

Alte subiecte abordate de către participanții la discuții au vizat: stadiul proiectelor comune aflate în derulare; participarea reciprocă la conferințele științifice și publicarea articolelor; implementarea programelor cu diplomă dublă etc.

În prezent, USM și USV realizează două programe de master cu diplomă dublă: „Traducere și interpretare de conferințe” (Facultatea de Litere, 2015); „Audit și expertiză financiară” (Facultatea de Științe Economice, 2017) și un program de licență „Finanțe și bănci”, (Facultatea de Științe Economice, 2020).

În continuare, părțile au convenit asupra realizării comune a stagiilor de practică și documentare pentru elaborarea tezelor de licență și master.

Intensificarea parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va contribui la fortificarea potențialului academic al ambelor instituții de învățământ superior.

Published vineri, 24 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, alături de Moldova-Institut Leipzig, la evenimentul dedicat aniversării a 20 de ani de activitate

În acest an, Moldova-Institut Leipzig marchează 20 de ani de activitate – două decenii dedicate cercetării, cooperării academice și dialogului moldo-german. Evenimentul aniversar „Bilanz und Perspektiven”...

USM – gazda atelierului de instruire pentru reprezentanții organelor locale de specialitate în domeniul învățământului

În data de 26 februarie 2026, Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Resurse pentru Formare Continue a găzduit Atelierul de instruire dedicat angajaților organelor...

USM: Cercetătorii universității au participat la workshop-ul moldo-german privind istoria conceptuală și construcția discursivă

Diplomația culturală și transferul de cunoștințe sunt piloni esențiali ai ecosistemului de inovare al Universității de Stat din Moldova. În acest context, în perioada 24-27 februarie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved