Departamentul Drept Public al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și LCȘ „Drept Public Comparat și E-guvernare” organizează, în zilele de 03-04 decembrie 2026, Conferința științifico-practică internațională „STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ”.

Evenimentul științific va avea loc în format mixt (în sală și/sau online). Participarea la conferință este gratuită, însă costurile de participare (transport, cazare, etc.) sunt acoperite de fiecare participant.

Invităm toate persoanele interesate să expedieze propuneri de paneluri dedicate temei Conferinței științifico-practice internaționale „STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ”. Se va ține cont de faptul că persoana care înaintează propunerea de panel, va fi parte a comitetului organizatoric și este responsabilă de identificarea paneliștilor și de moderarea discuțiilor (în format mixt, față în față, online – în funcție de posibilitățile participanților).

Propunerea de panel înaintată va respecta următoarele condiții de bază:

  1. Titlul panelului
  2. Lista participanților (numele, prenumele, funcția, instituția, adresa de email, titlul comunicării)
  3. Formatul de organizare a discuțiilor (mixt, față în față, online).

Limbile de comunicare la conferință vor fi: română, engleză.

Fiecare participant poate fi autor sau coautor la cel mult 2 lucrări. Lucrările acceptate vor fi perfectate conform cerințelor conferinței și vor fi expediate în versiune electronică la adresa de e-mail: conferinte.drept.public@gmail.com

  • Termenul limită pentru depunerea propunerilor de panel: 10 septembrie 2026.
  • Termen limită de înregistrare 15 noiembrie 2026. Formularul de înscriere poate fi descărcat AICI
  • Termenul limită de prezentare a articolului pentru publicare este 28 decembrie 2026.

Important:

  1. Vor fi eliberate certificate de participare doar persoanelor care au prezentat comunicarea în cadrul conferinței.
  2. Vor fi acceptate pentru publicare doar articolele care au fost elaborate în baza comunicării prezentate la conferință și care respectă rigorile de tehnoredactare.
  3. Articolele vor fi supuse procesului de recenzare.

Pentru mai multe informații despre Conferința științifico-practică internațională „STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ”, vizitați pagina conferinței.

Pentru mai multe informații despre Departamentul Drept Public și LCȘ „Drept Public Comparat și E-guvernare”, LCS `Drept Public Comparat si E-Guvernare”  www.dpc-egov.usm.md.

Cu stimă,

Echipa de organizare a conferinței

Email: conferinte.drept.public@gmail.com 

Published marți, 11 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​